Atelierele de Paști, ziua a treia

Atelierele de Paști, ziua a treia

24 Aprilie, 13:40
Comunicate de presă

Sărbătorea Paștelui este celebrată de elevii ploieșteni, din clasele primare, la Atelierele de creație, organizate de Primăria Municipiului Ploiești!

Evenimentul este găzduit, ca în fiecare an, de Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Elevii ploieșteni au sosit și astăzi la Atelierele de Paști, organizate de către municipalitatea ploieșteană.  

Împreună cu artiștii plastici îndrumători au ales să împărtășească bucuria Sărbătorilor Pascale, confecționând obiecte decorative frumoase pe care le-au realizat cu migală și ingeniozitate. 

Prin veselie și candoarea specifică vârstei lor, copiii talentați au creat minunate coronițe de Paște cu care își vor împodobi casele, de sărbători. 

Experiența inedită și educativă a Atelierelor de Paști le-a format amintiri plăcute și le-a oferit prețioase momente de relaxare, copiii transformându-se în adevărați artiști ce au descoperit puterea și armonia creației, prin joacă și bună dispoziție. 

Atelierele de Paști de la Ploiești vor continua!

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚĂ

Primăria Municipiului Ploiești

Alte Știri

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a dispus începerea procedurilor de expropriere în interes public, pentru construcția unei grădinițe și a unei creșe

Primarul Municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a dispus începerea procedurilor de expropriere în interes public, pentru construcția unei grădinițe și a unei creșe

Comunicate de presă

Anunț mutare Secții de votare nr. 17 și 44

Anunț mutare Secții de votare nr. 17 și 44

Comunicate de presă

Primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, informează comunitatea locală că Spitalul de Pediatrie Ploiești a obținut încadrarea în categoria a III-a de acreditare – “Acreditat cu rezerve”, la nivel național.